Descriere Poarta lui Ionele
Peștera este iluminată, dotată cu podețe, scări metalice, balustrade fiind ușor accesibilă și celor mici. Un ghid turistic vă însoțește pe toată durata vizitei și vă prezintă legenda peșterii și date științifice despre aceasta. Peștera Poarta lui Ionele atrage prin portalul gigantic de 12 metri înălțime.
La intrarea în peșteră din peretele din partea stângă și prin grohotiș iese la suprafață apa unui izbuc. Aceasta se adună formând un pârâiaș ce se varsă în Valea Ordâncușei; pietrele printre care curge sunt încărcate de mușchi verde. Mărimea sălilor este un alt lucru pentru care merită să vizitați peștera Poarta lui Ionele.
În perioadele cu ploaie abundentă sau o dată cu topirea zapezii în pestera ia naștere o cascadă frumoasă și un mic lac.
În ultima parte a peșterii pe tavan sunt câteva stalactite. Tot acolo puteți vedea lilieci ce zboară spre partea neamenajată a peșterii – unde se găsește colonia de lilieci protejată prin lege. Liliecii nu au treabă cu vizitatorii. Sunt animale nocturne ce se hrănesc cu insecte – ajutând astfel la eliminarea dăunătorilor.
Pestera este protejata printr-un gard si o poarta metalica. Astfel ca vizitarea acesteia este posibila doar in prezenta ghidului. De la ghidul peșterii puteți cumpăra – pe langă bilet – și magneți de frigider și harți cu Valea Arieșului și Munții Apuseni.
În apropiere de căsuța de lemn în care stă ghidul veți întîlnii – în sezonul turistic- localnici ce aduc spre vânzare dulceață, siropuri și alte produse din fructe de pădure.
Perioada cea mai potrivită pentru vizitare este primăvara o dată cu topirea zăpezilor. Atunci în interiorul peșterii se formează o frumoasă cascadă; iar în ultima parte vizitabilă veți putea admira un mic lac.
În apropierea peșterii se mai găsesc două grote:
- una mai micuță peste drum de parcarea de la Poarta lui Ionele;
- cealaltă de dimensiuni impresionante – de la căsuța ghidului în partea stângă ce poartă numele de Corobana lui Gârtău. Intr-o mica scobitura de deasupra aceste grote se afla tricolorul românesc.
Merită să vizitați Peștera Poarta lui Ionele pentru a admira portalul impresionant, galeriile înalte, stalactitele și liliecii ce zburdă deasupra lacului temporar. Deasemenea veți afla lucruri interesante despre peștera și legenda acesteia.
Obiective turistice în apropiere de Poarta lui Ionele
- Izbucul Cotețul Dobreștilor – o mică peșteră și un izbuc de dimensiunea unui pârâu
- Ghețarul Scărișoara – frigiderul natural al moților
- Poiana Călineasa – păstoritul tradițional – mutăturile moților
- Cheile Ordâncușei – stânci sălbatice și peșteri ce stau ascunse
Videoclip Poarta lui Ionele
Cum ajung?
Peștera Poarta lui Ionele se găsește pe teritoriul comunei Gârda de Sus, județul Alba, în Munții Apuseni.
Pentru a ajunge la peșteră pornind din centrul comunei Gârda de sus urmați drumul comunal ce urcă pe valea Gârda Seacă. După 1 kilometru, în prima intersecție, urmați drumul din dreapta. După 1.4 kilometri pe partea stângă veți vedea o căsuță de lemn - de acolo cumpărați bilete. Peștera se găsește la 50 de metri în spatele acesteia. Dacă nu este ghidul la casa de bilete urcați la portalul peșterii - este posibil să fie acolo cu alt grup de turiști.